„Terasa „ȘUȘOTE” din Constanța, a găzduit vineri, 22 iulie 2016, un eveniment deosebit, organizat de către Cenaclul literar „Mihail Sadoveanu”: debutul în cenaclu, la secțiunea „Poezie”, al Lorenei Georgiana Craia. În curte au fost prezenți membri de familie, prieteni, membri ai cenaclului. Deschiderea întâlnirii a fost făcută de către Aurel Lăzăroiu, coordonatorul cenaclului, care, după salutul publicului, a propus păstrarea unui moment de reculegere în memoria celui care a fost unul dintre cei mai mari oameni de teatru din România, maestrul Radu Beligan. A urmat un moment muzical, de fapt, un salut pe note, adresat celor prezenți de către Nelu Scarlat. După acest prolog muzical, Aurel Lăzăroiu a făcut cunoscută tema întâlnirii și, înainte de a trece la desfășurarea programului stabilit, solistul Vivi Petcu, un statornic prieten al cenaclului, a prezentat dedicațiile muzicale ale Lorenei pentru părinți, soț și toți cei prezenți. După acest moment emoționant, coordonatorul cenaclului a prezentat câteva elemente din CV-ul literar al Lorenei Craia și a recitat o poezie din cele propuse publicului de către Lorena, prin caietul de… sală, pe care l-au primit toți cei prezenți, la sosire. A urmat la microfon Lorena Craia, care a făcut un scurt istoric al apariției poeziilor sale și a prezentat un cuprinzător recital cu versuri din ultimele sale scrieri, altele decât cele incluse în caietul de… sală amintit. Între momentele de poezie prezentate de Lorena, Laurențiu Marinescu a susținut câteva intervenții de muzică folk, încheind cu o dedicație specială pentru Lorena și soțul ei, Silviu. A urmat cunoscuta rubrică „Voci din public”.
Au vorbit: Olga Duțu, Tănase Serea, Laura Văceanu și Ana Ruse. Surpriza serii a fost recitalul de poezie din caietul de sală, susținut de către Alexandra, fiica Lorenei. A urmat momentul de maximă încordare: votul publicului privind înscrierea Lorenei Craia în Cenaclul literar „Mihail Sadoveanu”. Unanimitate absolută! Coordonatorul cenaclului, Aurel Lăzăroiu, în aplauzele tuturor celor prezenți, i-a înmânat Lorenei Craia ecusonul de membru al cenaclului. Mi s-a părut că zăresc o lacrimă în colțul ochilor Lorenei. Poate, doar mi s-a părut. Motive ar fi fost… Cuvântul de final i-a aparținut Lorenei care, cu vocea sugrumată de emoție, a mulțumit tuturor pentru susținere, prezență și cuvintele frumoase adresate. A urmat o sesiune de autografe, pe caietul de sală. Toată lumea a fost încântată de modul în care s-a desfășurat întâlnirea!”
Lorena Georgiana Craia:
„Mulţumesc foarte mult pentru acest moment emoţionant din viaţa mea!
Începând cu momentul de reculegere pentru maestrul Radu Beligan, solicitat de către domnul Aurel Lăzăroiu, continuând cu momentul de reculegere pentru maestrul Adrian Paunescu, solicitat de către mine şi culminând cu îmbrăţişările şi autografele din final, s-a creat o lume în care eu, alături de cei toţi prezenţi – deşi am avut emoţii de nestăpânit (mai ales când dedicaţia de la început a fost Rugă pentru părinţi pe versurile lui Adrian Paunescu) – am păşit cu grijă şi cu teamă printre mari poeţi, care au fost menţionaţi, mai ales spre final, când vocile din public au răsunat!
Şi dacă tot s-au făcut câteva precizări din interviul pe care eu l-am susţinut acum câteva zile doamnei Arcidalia Ghenof, pentru site-ul Literatura pe tocuri, vă recomand să citiţi integral textul aici:
http://literaturapetocuri.ro/interviu-cu-lorena-craia-poet.html
Mulţumesc din nou! A fost o seară minunată!”