Duminica, 18 Martie, începând cu  ora 18.30 sunteți invitați la muzicalul My Fair Lady de Fr. Loewe.

Solisti: LUCIA MIHALACHE, STEFAN POPOV Bucureşti, LICĂ GHERGHILESCU, CONSTANTIN ACSINTE, CRISTINA OPREAN, GABRIELA DOBRE, DORU IFTENE, ANCA BĂNICĂ, LAURENŢIU SEVERIN, CONSTANTIN BOTEZATU, DAIANA GAVRILESCU, ADRIAN BĂDILĂ, OCTAVIAN MINEA, BOGDAN OCHEŞEL, SILVIA SIMIONESCU, MARIAN IRIMIA, ROBERT SAFTA, RALUCA DARABAN, ANIŞOARA BOTEZATU, BOGDAN BÎRSĂNESCU, LUMINIŢA CRISTEA, IULIAN BRATU, GEORGIANA MEDELEANU, ŞTEFAN LEPĂDATU

Dirijor GHEORGHE STANCIU

My Fair Lady reprezintă o adevărată cotitură în creaţia contemporană de operetă. Având la bază un libret construit pe un valoros text al literaturii dramatice – Pygmalion de Bernard Shaw – şi o muzică deosebit de inspirată, lucrarea a cunoscut un succes nemaiântâlnit, fiind preluată în repertoriul majorităţii teatrelor din lumea întreagă. A stabilit recordul spectacolelor de „musical” – (2717 reprezentări, iar la Londra, 2281). În 1964 a fost realizat un film (cu Rex Harrison, Audrey Hepburn, Wilfred Hyde-Withe etc.), distins cu opt premii ale Academiei (Oscar).

Marele merit al lui Loewe este acela de a fi ştiut să facă sinteza dintre dramaturgia piesei lui Shaw – care în operetă a rămas aproape neschimbată – cu specificul muzicii şi spectacolului american, prin care străbate, clar şi sentenţios, lirismul poetic vienez, însuşit de compozitor – prin naştere şi educaţie – în familie şi în şcoală.

Pe parcursul comediei „Pygmalion”, Shaw nu şi-a îngăduit nici un moment de mărturisiri sentimentale, de dragoste, de îmbrăţişări sau impulsuri senzuale. Dimpotrivă, s-a ferit cu cea mai mare străjnicie de ele. Şi în operetă Loewe şi Lerner, libretistul, au respectat cu stricteţe linia imprimată de Shaw, fapt  care le-a reuşit de minune, opereta înscriindu-se în orbita unei noi structuri dramaturgice şi muzicale a genului. Numerele muzicale sunt destul de variate – arii, cuplete, duete, triouri, coruri, scene de ansamblu, dansuri, mişcare, etc. – toate însă construite, melodic şi ritmic, pe formule de muzică de dans modernă.

Se vorbeşte, se cântă, se mişcă în scenă dansându-se. Aproape toate numerele muzicale sunt dansante, compozitorul reuşind să redea, prin dans şi muzică, lumea personajelor lui Shaw – sincere, ironice, spirituale şi paradoxale.

Preţ bilet: 8 lei pentru copii şi elevi, pe baza carnetului de elev vizat la zi; – 15 lei pentru pensionari şi studenţi, pe baza talonului de pensie şi a carnetului de student vizat la zi; – 20 lei, 25 lei, 30 lei, 40 lei, în funcţie de locul ocupat în salǎ.

Rezervări   0241.481.460

Foto credit: Adrian Mergiani