După ce şi-a anunţat concertul de la Bucureşti, care va avea loc de Ziua Femeii, Richard Clayderman vine cu o altă surpriză pentru toate domnişoarele şi doamnele din România: un turneu în alte patru oraşe din ţară, în perioada 6-10 martie 2017. Astfel, celebrul pianist va concerta acompaniat de Camerata Regală în Timişoara, Târgu Mureş, Constanţa şi Galaţi.
Richard Clayderman revine in Romania în luna martie a anului 2017 pentru a susţine un turneu în care va promova sentimentul iubirii, sensibilitatea şi valoarea femeii. The Prince of Romance, cum mai este numit pianistul, va readuce romantismul pentru publicul român în luna dedicată femeilor.
Concertul de la Constanța va avea loc pe 9 Martie la Sala Sporturilor, încapând cu ora 19.30.
Biletele pentru concertul din Constanța, pot fi achiziţionate de pe www.eventim.ro, la mai multe categorii de preţ, în funcţie de poziţionarea locurilor în sală.
Prețul biletelor puse la vânzare constă între 150 lei și 250 lei.
Richard Clayderman este un pianist celebru cu o discografie impresionantă, formată din peste 300 de albume lansate de-a lungul a patru decenii de carieră. În cei 40 de ani de activitate muzicală a înregistrat peste 1300 de melodii şi a câştigat 267 de discuri de aur şi 70 de platină.
„Fur Elise”, „Love Story” şi „Romeo and Juliet” se numără printre cele mai cunoscute opere interpretate de muzician. Cea mai cunoscută piesă a sa rămâne „Ballade pour Adeline”, care a încântat publicul din întreaga lumea şi care a fost reinterpretată în mai multe variante şi de mai mulţi instrumentişti celebri. De-a lungul carierei sale, pianistul a colaborat cu mai mulţi artişti de renume, printre care: Claudia Jung, Michael Bolton, Shao Rong, Nicolas De Angelis şi Gheorghe Zamfir.