Piesa a fost scrisă de A. P. Cehov în februarie 1888 şi publicată pentru prima oară în ziarul Novoe Vremea, 1888, nr. 4491, 30 august. Curând după aceea a fost aprobată de cenzură. La începutul lui octombrie, Cehov îi comunică lui A. S. Suvorin următoarele: „Ursul a fost admis de cenzură (se pare că vor fi mici modificări) şi va fi jucat la teatrul lui Korş. Solovtov aşteaptă cu nerăbdare să-l joace.” La 27 octombrie, într-o altă scrisoare, Cehov îi scrie: „Mâine are loc la teatrul lui Korş spectacolul cu Ursul meu”. Cu mici modificări piesa a fost inclusă de A. P. Cehov în culegerea Piese de teatru, Sankt-Petersburg, 1897 şi aproape fără nicio modificare a intrat în culegerea de Opere, vol. VII din anii 1901 şi 1902. Piesa s-a bucurat de un mare succes. În scrisoarea adresată lui A. N. Pleşceev (13 noiembrie 1888), Cehov scrie: „La Moscova Ursul meu se bucură de mare succes. Cred că şi în provincie va fi la fel. Ca să vezi, niciodată nu ştii de unde sare iepurele!” La Petersburg Ursul a fost jucat pe scena teatrului Alexandrinski, apoi reprezentat în provincie, cu acelaşi succes.
Actori:
Marius Bodochi, Dana Dumitrescu, Marian Adochiţei
Un bărbat şi o femeie care au avut experienţe traumatizante cu sexul opus, hotărând, din motive asemănătoare, să trăiască singuri, se întâlnesc, se ciocnesc, aproape până la a se duela cu pistoalele, şi se îndrăgostesc în cel mai ilogic, dar omenesc fel. Acesta este subiectul farsei într-un act de A. P. Cehov, pusă în scenă, la Constanţa, de regizorul Teatrului Naţional, Felix Alexa.
O bijuterie de piesă, apreciată de publicul de toate vârstele şi de orice condiţie, ideală pentru o primă întâlnire cu teatrul, pentru că poate genera dragoste la prima vedere şi dependenţă pe termen lung.
Rezervari la tel.: +40 241.48.82.47 / +40 371.442.592
Pretul BILETELOR
Spectacol Teatrul de Stat Constanța
LOJĂ – Adulți 40 lei / SALĂ – Adulți 30 Lei
Balcon și Rândul 1 Sală ( Pensionari / elevi / studenți) – 7,5 lei
Premieră și 4 spectacole după premieră:
LOJĂ = Adulți 40 lei / SALĂ 40 LEI
Balcon și Rândul 1 Sală ( Pensionari / elevi / studenți) – 10 lei